Gin

Părintele ginului e socotit medicul și fiziologul Francicus Sylvius de la Boë. După ce a studiat creierul și a descoperit fisura silviană, care desparte lobii frontal și parietal de cel temporal, savantul a vrut să sărbătorească. Și a inventat ginul pe la jumătatea secolului 17. Armata britanică a adus ginul în Regat, dar acesta a devenit popular abia după ce Wilhelm de Orania s-a încoronat rege al Angliei. El a permis oricărui englez să producă gin, dar a impus taxe mari pe alcoolul de import. Pe scurt, ginul se face din alcool pur aromat cu ienupăr. În Anglia, alcoolul e distilat din grâu sau secară în coloane de distilare. Belgienii și olandezii obțin alcoolul pentru “jenever”, varianta locală a ginului, în alambicuri tradiționale din vin de malț (un amestec de orz malțificat, grâu, porumb și secară). Ginul e atât de versatil încât practic nu există vreun lichid “băubil”cu care să nu se combine bine.